Tamás Salamon mă numesc. Interesul pentru tobe s-a trezit în mine când aveam în jurul vârstei de 10 ani și, puțin mai târziu, am reuşit să fac cunoştinţă cu tobele propriu-zise într-o trupă de tineri. Cinci ani mai târziu, am început să iau acest instrument mai în serios și de atunci este cel mai distractiv lucru pentru mine.
Mi-am finalizat studiile la Liceul de Artă Nagy István, specializându-mă în percuție. Mai târziu am încercat mai multe stiluri muzicale care m-au făcut să-mi dau seama că orice gen de muzică poate fi preferatul meu. Pentru mine scopul predării este de a introduce cât mai mulți oameni în interesanta lume a tobelor și în puterea recreerii pe care o oferă.