Misiune

Școala de tobe learn2drum a fost înființată în ianuarie 2014, special pentru cei îndrăzneți și pentru cei ce iubesc muzica.

Numele meu este Kiss Levente și am început școala de tobe deoarece în primul rând îmi place muzica, iar în al doilea susțin devotamentul celorlalți față de acest instrument. Totodată sprijin exprimarea liberă de sine și satisfacția sufletească ce ți-o oferă acest domeniu al muzicii. Dacă și tu consideri asta, locul tău este printre noi.

Începuturile

La început ne-am desfășurat activitatea într-o mică sală de la periferia orașului Târgu Mureș. Am fost nevoiți să ne mutăm de două ori. În același timp, am început activitatea în Sfântu Gheorghe, unde predarea are loc acum în două locații. Am echipat sălile pentru a satisface nevoile unei echipe într-o continuă expansiune, ce așteaptă valul de bateriști entuziaști ca tine, cu o gamă mult mai mare de instrumente. Fiecare sală conține două seturi de tobe pentru adulți și unul pentru copii de 5-8 ani. În anul 2020 am început mai întâi cursurile de percuție de grup la Sfântu Gheorghe, apoi la Târgu Mureș, folosind o gamă variată de tobe de mână (djembe, darbuka, cajon, bongo etc.)

learn2drum nu este doar un curs

În timpul lecțiilor ținute săptămânal, puteți învăța să cântați la tobe pas cu pas reglându-vă tempoul programului după nevoile fiecărui elev. Nu ne grăbim, deoarece muzica este o bucurie continuă, și tocmai acesta este scopul: să facem ceea ce iubim şi să o facem cu devotament.

Uneori ne unim și cântăm împreună. Astăzi, echipa este formată din mai mult de 60 de persoane (7 profesori și aproximativ 60 de elevi), cu vârste cuprinse între cinci și cincizeci de ani. De aceea, am creat learn2drum open project fiind un concert de prezentare pentru prieteni, rude și toți cei curioși să vadă evoluția elevilor noștri într-un an.

Dacă v-am stârnit interesul și ați dori să vă satisfaceţi curiozitatea într-un mediu ritmic, atunci nu ezitați să vă înscrieți!